Parohia se află situată în satul Belinţ, comuna Belinț, județul Timiș pe meridianul 21041’36” E şi paralela 45045’ pe şoseaua Lugoj – Timişoara, la 14 km de Lugoj, actualmente făcănd parte din Protopopiatul Ortodox Român Lugoj, fiind amplasat în apropierea râurilor Timiș și Bega. Prima atestare documentară a Belinţului este cea dintr-o diplomă a regelui Ludovic I de Anjou al Ungariei din 5 iulie 1369 emisă la Vişegrad, sub denumirea de Belenche, însă după părerea lui Coriolan Suciu cea dintâi atestare documentară este anul 1285, când apare sub denumirea de Becl[1]. Numele Belinţ provine de la numele slav de persoană Bel(a) (Albu), la care s-a adăugat sufixul toponimic plural de origine veche bulgărească –inț(i), echivalând cu românescul Albești[2].
Localitatea are forma unui dreptunghi, cu străzile principale paralele și orientate de la est la vest, în forma litere S. Celelate străzi, mai scurte, cad perpendicular pe primele trei. Această dispunere a străzilor s-a făcut o dată cu reconstruirea așezării, distruse în mare parte de un puternic incediu izbucnit spre finalul secolului al XVIII lea, când este mistuită de flăcări și vechea biserică.
Evidențiind cele mai pronunțate trăsături ale satului bănățean de câmpie, Belințul a stat în atenția sociologilor în repetate rânduri. Astfel, în 1934, o echipă a Institutului Social Banat – Crișana face o anchetă sociologică în Belinț, soldată cu două cărți importante: „Anchetă monografică în comuna Belinţ”, Timişoara 1938 şi „Monografia muzicală a comunei Belinţ” de Sabin Drăgoi, Craiova, 1942. O anchetă similară întreprinde în 1966 – 1967 o echipă de sociologi a Institului de filisofie al Academiei, ale cărei rezultate sunt concretizate în cartea „Două sate”, Bucureşti, 1970.
[1] Suciu, Coriolan, Dicţionar istoric al localităţilor din Transilvania, vol. 1, Editura Academiei, 1967 , p.69
[2] Dănilă, Simion, Monografia Comunei Belinț, p.62